Ce produse chimice sunt necesare pentru apa din Jacuzzi?

Jacuzzi-ul este un instrument de relaxare și de menținere a unei stări generale de sănătate excelente. Pe lângă centrele spa sau hoteluri poate fi amplasat în orice spațiu privat unde locul o permite pentru avantajele sale excelente. Indiferent de locația sa, apa dintr-un jacuzzi trebuie menținută la un nivel optim pentru ca beneficiile sale să fie cele scontate. Aceasta deoarece prin folosirea frecventă a apei la temperaturi mari se creează un mediu propice dezvoltării bacteriilor și a altor microorganisme dăunătoare sănătății. De asemenea, eventualele reziduuri de la diverse produse și tratamente pentru corp ce sunt transferate în jacuzzi afectează și ele calitatea apei. Ținând cont de toți acești factori, utilizarea agenților chimici de curățare a apei devine imperios necesară pentru menținerea unui mediu curat și sigur.

Caracteristicile apei din jacuzzi sau piscine

Apa din bazin are câteva  particularități ce o diferențiază de o piscină normală indiferent dacă este vorba de un jacuzzi exterior de 2 persoane sau de unul cu mai multe locuri. Temperatura este mai mare, în general cuprinsă între 35°- 40° și această condiție încurajează înmulțirea bacteriilor nocive, iar PH-ul trebuie menținut în intervalul constant de 7,2-7,6. Un indice prea mare va reduce eficacitatea produselor de igienizare și va favoriza depunerile de calcar. O valoare scăzută în schimb va afecta pe de o parte, bariera naturală a pielii, iar pe de alta, va coroda piesele metalice ale structurii jacuzzi-ului. Valorile stabile ale pH-ului sunt influențate și de alcalinitate care este recomandat să fie între 80-120 ppm. O altă caracteristică a apei dintr-un jacuzzi este gradul de duritate al apei datorită mineralele conținute. Calciul și magneziul existent în abundență aduce depuneri de calcar pe suprafețele și elementele din instalația piscinei.  Lichidul din interiorul unui jacuzzi trebuie să fie întotdeauna limpede, iar spuma excesivă este un semn al abuzării de produse de curățenie sau a celor cosmetice.

Ce produse chimice se folosesc pentru apa din jacuzzi?

Pentru o igienizare impecabilă sunt esențiale soluțiile speciale destinate curățării și menținerii unui bazin curat la fiecare folosire. Sinergia lor are ca obiectiv o apă curată și un mediu sigur în care te poți relaxa în voie. Dezinfectanții elimină eficient bacteriile și alte virusuri periculoase, iar produsele pentru corectarea pH-ului potențează efectul soluțiilor dezinfectante. Mai departe, regulatorii de alcalinitate stabilizează pH-ul care poate fi instabil din pricina temperaturii ridicate din piscină. Pentru claritatea apei se introduc așa numiții clarificatori și floculanți cu misiunea de filtrare a particulelor fine sau produsele antispumă. Nu în ultimul rând, agenții anticalcar sunt indispensabili mai ales în zonele cu o duritate mare a apei. Ei vor asigura protecția garniturilor, a pompelor, a duzelor sau a rezistențelor, crescând în acest mod durabilitatea întregului mecanism de funcționare.Este recomandat ca toate aceste produse să fie aplicate conform instrucțiunilor producătorilor, într-o anumită ordine și dozaj ca totul să funcționeze la parametrii optimi.

Tipuri de dezinfectanți pentru jacuzzi: clor, brom și alternativele naturale

Primul și cel mai folosit dezinfectant este clorul. Se utilizează cel mai fecvent la curățarea apei din piscine sau bazine de jacuzzi și este recunoscut datorită eficienței și accesibilității sale împotriva microbilor și a microorganismelor. Însă, va fi manevrat cu precauție pentru că la temperaturi crescute se evaporă rapid, iar când este introdus în abundență provoacă pe lângă mirosul înțepător și iritații ale ochilor sau tegumentelor. O alternativă interesantă este bromul care, deși are un preț mai piperat decât clorul, este mai blând cu pielea și are o stabilitate crescută la temperaturi înalte. Datorită acestor proprietăți merită să îl introduci în rutină de curățare pentru jacuzzi-ul tău.

Ca și variante naturale, tot mai frecvent întâlnite sunt metodele de purificare a apei cu oxigen activ, care însă necesită mai multe aplicări față de dezinfectanții obișnuiți. Ozonul distruge bacteriile foarte eficient, dar este utilizat ca sistem complementar, nu ca unic dezinfectant deoarece nu are o eficiență atât de ridicată. O altă soluție la substanțele tradiționale este ionizarea cu cupru și argint care, deși mai scumpă, are rezultate bune la persoanele sensibile la agenții chimici agresivi.

Cât de des trebuie schimbată apa din jacuzzi?

Înlocuirea apei din jacuzzi se face la o perioadă de 2-4 luni în funcție de frecvența folosirii și de mărimea acesteia. Dacă bazinul este utilizat zilnic sau ai un jacuzzi exterior de 7 persoane în mod clar va necesita schimbări mai dese ale apei chiar dacă există sisteme de filtrare corespunzătoare și este tratată cu dezinfectanți conform protocolului. Acumularea murdăriei și a reziduurilor organice sau chimice nu pot fi eliminate complet și de aceea apa este musai să fie înlocuită la un interval de timp prestabilit. Alte semnale ce ar trebui să te alerteze sunt mirosul și gradul de claritate al apei ori bazinul prea încărcat de spumă. Fără o golire completă nu poți curăța sistemul de filtrare și componentele jacuzzi-ului. La fiecare umplere se vor aplica toate măsurile necesare obținerii unei ape sigure din punct de vedere chimic pentru îmbăiere. Aceasta presupune echilibrarea pH-ului, a alcalinității și dezinfectarea eficientă, precum și monitorizarea constantă a calității apei. În lipsa acestor reguli, apa poate deveni un mediu periculos pentru organism, iar calitatea ei va afecta și relaxarea în timpul sesiunilor de baie.

Ce alte metode de întreținere trebuie efectuate la jacuzzi?

Nu doar tratarea apei este în prim plan atunci când vorbim de întreținerea unei piscine de jacuzzi. Componentele instalației din interiorul său sunt la fel de importante în vederea unei funcționări fără cusur. Filtrele trebuie curățate cu detergenți speciali cel puțin o dată pe lună și clătite o dată pe săptămână. Duzele și dezinfectarea sistemelor interne în scopul prevenirii acumulării biofilmului sunt de asemenea altă etapă esențială. Pe lângă toate acestea, verificarea componentelor tehnice ce fac parte din mecanismul jacuzzi-ului contribuie la prevenirea eventualelor probleme ce pot apărea, asigurându-i o rezistență și o durabilitate mare în timp. O ultimă măsură simplă, dar eficace, este acoperirea bazinului atunci când nu este folosit. Accesoriile de piscină sau saună precum prelatele o vor proteja de lucruri exterioare și vor reduce considerabil posibilitatea de contaminare a apei.

Un jacuzzi mereu în parametri se menține printr-un program clar de curățare și prin respectarea cu strictețe a etapelor de dezinfectare și întreținere atât a apei cât și a instalației sale.

Referințe:

  • Robert W. Lowry (2014) ,Pool and Spa Water Chemistry,  Taylor & Francis Group, pg. 119–176
  • Mourin Jarin, Jackie Ly, Jonathan Goldman, Xing Xie (2025), Water Disinfection Systems for Pools and Spas: Advantages, Disadvantages, and Consumer Views in the US, Journal of Environmental Sciences, ACS ES&T Water Journal9;5(2), pg 525–538
  • Hannah K Liberatore, Eric J Daiber, Sridevi A Ravuri (2022), Judith E Schmid, Susan D Richardson, David M DeMarini, Disinfection Byproducts in Chlorinated or Brominated Swimming Pools and Spas: Role of Brominated DBPs and Association with Mutagenicity, Journal of Environmental Sciences, 117,pg.253–263.

Te-ar mai putea interesa și...

Scroll to Top